Meniu
În cadrul conferinţei s-a discutat faptul că toate potenţialele cauze ale autismului (genetice, neurologice, parazitologice, alergologice, gastroenterologice, psihologice etc) luate individual drept cauză unică la toţi copiii diagnosticaţi cu autism pot fi invalidate de cazuistica clinică şi că tocmai deaceea până acum nu a fost descoperită şi confirmată prin studii clinice şi de laborator cauza autismului. Din informaţiile primite de la părinţi, am aflat că de cele mai multe ori se pune diagnosticul de autism după o consultaţie de 20-30 de minute în cabinetul medicului specialist. De pildă, în tulburările adultului este nevoie de existenţa unor comportamente minim 6 luni pentru a se putea pune un diagnostic psihiatric (de ex.: depresia). Credem că ar fi mai indicat ca la început să se spună: există o Stare sau Suspiciune de Autism şi dacă comportamentele persistă, după 6 luni să se poată pune diagnosticul.
O părere unanim acceptată de majoritatea specialiştilor prezenţi la conferinţă, legat de cauzalitatea autismului, au reprezentat-o tulburările genetice sau predispoziţiile genetice combinate cu tulburări organice la nivelul aparatului digestiv sau diverse alergii şi intoleranţe. Asta deoarece ambele fabrici şi cea dopaminergică şi cea neurosimpatică depind foarte mult de sistemul digestiv. De exemplu 95% din hormonii plăcerii în interacţiunea socială sunt produşi în intestine. Materia primă pentru producţia sinapselor se produce tot în intestine. Fără însă a exclude toate celelalte cauze, inclusive cauze ce ţin de un stil parental deficitar: consum exagerat de ecrane, hiperprotectivitate etc., combinate bineînţeles cu anumite predispoziţii genetice sau chiar ereditare.
Tot în cadrul conferinţei, după prezentarea mai multor studii de caz, s-a discutat şi despre împărţirea autismul pe clase de cauzalitate unde s-au identificat patru tipuri:
Toate elementele şi comportamentele care însumate duc la diagnosticul de autism, oare nu sunt doar nişte efecte în cascadă ale altor tipuri de tulburări?
Dar, dacă înţelegem faptul că autismul, în interiorul lui, adică la nivelul sistemului genetico-neuro-psiho-fiziologic, reprezintă un dezechilibru la nivelul celor 2 mecanisme afectate în autism – sistemul dopaminergic de obţinere a hormonilor plăcerii în interacţiunea sociale, dar şi a sistemului neurologic sau mai precis sistemul neurosinaptic – toate acele potenţiale cauze (genetice, neurologice, parazitologice, alergologice, gastroenterologice, psihologice etc) pot sta la bază afectării celor două şi că de fapt de cele mai multe ori, ceea ce (ca şi comportamente însumate) manualele de diagnosticare o numesc tulburare de spectru autist, reprezintă un efect în cascadă al altor tulburări şi dezechilibre organice sau psihologice, care pot fi foarte diferite de la un copil la altul, dar au ca rezultat acele comportamente însumate pe care noi le numim autism.
Tocmai de aceea este foarte important, în cazul copiilor cu autism, să existe o echipă pluridisciplinară formată din medici de diverse specializări (pediatrie, neurologie, genetică, alergologie, parazitologie, gastroenterologie etc) dar şi de terapeuţi cu experienţă, care împreună să recomande şi investigaţii medicale complexe pentru identificarea tuturor acestor potenţiale cauze, să stabilizeze organic copilul şi să îl aducă astfel la potenţialul maxim de dezvoltare prin terapiile psihologice specifice.
