Meniu
În cadrul Conferinţei „Schimbare de paradigmă în autism – Autismul cauză sau efect al altor tulburări”, care s-a desfășurat sâmbătă – 18 martie 2023, la Sala Dalles din Bucureşti. În urma prezentărilor susţinute de specialiştii prezenţi, medici în specializările pediatrie, genetică neurologie, parazitologie, alergologie, dar şi a psihologilor şi psihoterapeuţilor specializaţi în recuperarea copiilor cu autism, s-a punctat faptul că tulburarea de spectru autist este foarte complexă, de cele mai multe ori având cauze genetice(structurale sau doar ca predispoziţii), amplificate în mare parte din cazuri de alţi factori interni (paraziţi intestinali, alergii, intoleranţe alimentare, diverse tulburări digestive etc) dar şi de factori externi (stil parental, ecrane, hiperprotectivitate etc) şi faptul că dacă se încearcă identificarea acestora şi eliminarea lor, în majoritatea cazurilor procesul terapeutic are o eficienţă sporită.
În acest moment, ramurile care ar fi trebuit să ofere răspunsuri la ceea ce este cu adevărat autismul şi care sunt cauzele lui, nu au un răspuns concret. Ne referim aici atât la medicină cât şi la psihologie. După cum se știe în acest moment nu există nici un instrument medical de diagnosticare a autismului din interiorul lui, adică nu avem nici un tip de analiză medicală (genetică, EEG, RMN, de sânge, etc), care să concluzioneze la final faptul că o persoană are autism, deoarece aşa a relevant analiza respectivă. Mai mult, în acest moment nu există nici un tratament medical de vindecare sau ameliorare a autismului, ci doar tratamente care ameliorează doar anumite simptome şi comportamente specifice autismului.
Deocamdată se cunoaște faptul că autismul este diagnosticat prin instrumente standardizate, toate bazate pe manualele internaţionale de diagnosticare ICD şi DSM, care de fapt urmăresc doar anumite comportamente specifice, exterioare. De pildă, în manualul DSM trebuie urmărite aproximativ 15 comportamente şi este de ajuns bifarea a 5 din ele şi se poate pune diagnosticul de autism.
Se mai cunoaște faptul că doar terapiile psihologice specifice, îmbunătăţesc foarte mult starea copiilor cu autism, însă nu neapărat în toate cazurile.
S-a punctat deasemenea că este foarte important să se facă un interviu anamnestic foarte detaliat cu părintele/părinții, în care să se pună întrebările potrivite, ca de exemplu:
Toate aceste date şi informaţii trebuie corelate cu mecanismele genetico-neuro-psiho-fiziologice din psihologia dezvoltării copilului, după care trebuie corelate neapărat şi cu ritmul de recuperare şi învăţare al copilului în procesul terapeutic specific.
De pildă, acest ritm de recuperare corelat cu toate datele anterioare, ne poate spune foarte multe despre potenţialul real al copilului şi despre potenţialele cauze care au dus la apariţia comportamentelor specifice din autism.
S-a mai discutat despre un instrument specific folosit în Psihologia Judiciară şi în Criminologie, denumit „autopsie psihologică”.
Aceasta reprezintă un proces care implică o activitate multidisciplinară care reuneşte neapărat cel puţin trei profesii: medicina, psihologia şi criminologia sau ancheta judiciară.
Foarte multe elemente din această tehnică au ajutat la sintetizarea informaţiilor atât din punct de vedere medical cât şi psihologic, dar mai ales cu mecanismele genetico-neuro-psiho-fiziologice din psihologia dezvoltării copilului, toate corelate cu informaţiile primite în interviul şi ancheta anamnestică desfăşurată cu părintele/părinții, precum şi folosirea acestora pentru a trage concluziile finale doar într-o echipă pluridisciplinară formată din psihologi, psihoterapeuţi, medici de diverse profesii dar şi părinţi, deoarece doar într-o astfel de echipă pluridisciplinară persoana cu autism are toate şansele să ajungă la potenţialul maxim de dezvoltare.
În cadrul conferinţei s-a discutat faptul că toate potenţialele cauze ale autismului (genetice, neurologice, parazitologice, alergologice, gastroenterologice, psihologice etc) luate individual drept cauză unică la toţi copiii diagnosticaţi cu autism pot fi invalidate de cazuistica clinică şi că tocmai deaceea până acum nu a fost descoperită şi confirmată prin studii clinice şi de laborator cauza autismului. Din informaţiile primite de la părinţi, am aflat că de cele mai multe ori se pune diagnosticul de autism după o consultaţie de 20-30 de minute în cabinetul medicului specialist. De pildă, în tulburările adultului este nevoie de existenţa unor comportamente minim 6 luni pentru a se putea pune un diagnostic psihiatric (de ex.: depresia). Credem că ar fi mai indicat ca la început să se spună: există o Stare sau Suspiciune de Autism şi dacă comportamentele persistă, după 6 luni să se poată pune diagnosticul.
Din ce se știe până în prezent autismul este evaluat doar prin observarea comportamentelor exterioare, fără nici un fel de tip de analiză medicală care să confirme diagnosticul respectiv.
În primul rând trebuie să înţelegem care sunt mecanismele ce stau la baza învăţării pt un copil, și anume:
Toate mecanismele învăţării se bazează pe mecanismele psihosociale:
Folosind tehnica „autopsiei psihologice” mergem înapoi şi încercăm să facem o analiză cu privire la elementele care sunt afectate la copilul cu autism:
Cine răspunde la nivel organic de mecanismele sociale?
Cine răspunde de mecanismele senzoriale, de limbaj, comunicare, cogniţie?
Sistemul neurologic, mai precis sistemul neurosinaptic.
Încercaţi să le imaginaţi pe acestea ca pe două fabrici distincte. Una care produce serotonină şi dopamină şi una care produce sinapse.
De ce avem nevoie pentru a avea o fabrică funcţională?
De spaţiu, utilităţi, utilaje, materie primă, energie, muncitori, şefi etc. Orice dezechilibru pe oricare din elementele anterioare duce la afectarea produsului final din cele două “fabrici”. Astfel oricare din toate teoriile actuale ale cauzalităţii autismului pot fi valabile, chiar dacă pot fi foarte diferite de la nu copil cu autism la altul.
O părere unanim acceptată de majoritatea specialiştilor prezenţi la conferinţă, legat de cauzalitatea autismului, au reprezentat-o tulburările genetice sau predispoziţiile genetice combinate cu tulburări organice la nivelul aparatului digestiv sau diverse alergii şi intoleranţe. Asta deoarece ambele fabrici şi cea dopaminergică şi cea neurosimpatică depind foarte mult de sistemul digestiv. De exemplu 95% din hormonii plăcerii în interacţiunea socială sunt produşi în intestine. Materia primă pentru producţia sinapselor se produce tot în intestine. Fără însă a exclude toate celelalte cauze, inclusive cauze ce ţin de un stil parental deficitar: consum exagerat de ecrane, hiperprotectivitate etc., combinate bineînţeles cu anumite predispoziţii genetice sau chiar ereditare.
Tot în cadrul conferinţei, după prezentarea mai multor studii de caz, s-a discutat şi despre împărţirea autismul pe clase de cauzalitate unde s-au identificat patru tipuri:
Toate elementele şi comportamentele care însumate duc la diagnosticul de autism, oare nu sunt doar nişte efecte în cascadă ale altor tipuri de tulburări?
Dar, dacă înţelegem faptul că autismul, în interiorul lui, adică la nivelul sistemului genetico-neuro-psiho-fiziologic, reprezintă un dezechilibru la nivelul celor 2 mecanisme afectate în autism – sistemul dopaminergic de obţinere a hormonilor plăcerii în interacţiunea sociale, dar şi a sistemului neurologic sau mai precis sistemul neurosinaptic – toate acele potenţiale cauze (genetice, neurologice, parazitologice, alergologice, gastroenterologice, psihologice etc) pot sta la bază afectării celor două şi că de fapt de cele mai multe ori, ceea ce (ca şi comportamente însumate) manualele de diagnosticare o numesc tulburare de spectru autist, reprezintă un efect în cascadă al altor tulburări şi dezechilibre organice sau psihologice, care pot fi foarte diferite de la un copil la altul, dar au ca rezultat acele comportamente însumate pe care noi le numim autism.
Tocmai de aceea este foarte important, în cazul copiilor cu autism, să existe o echipă pluridisciplinară formată din medici de diverse specializări (pediatrie, neurologie, genetică, alergologie, parazitologie, gastroenterologie etc) dar şi de terapeuţi cu experienţă, care împreună să recomande şi investigaţii medicale complexe pentru identificarea tuturor acestor potenţiale cauze, să stabilizeze organic copilul şi să îl aducă astfel la potenţialul maxim de dezvoltare prin terapiile psihologice specifice.
